Asa am inceput aceasta scrisoare in anul 2010: "Vreau sa-ti scriu ce poate ai uitat in timp: imi esti prieten....inainte si mai presus de toate!" si nu am putut sa o termin pana acum.
Totul a inceput acum multi ani.... Imi amintesc cand te-am intalnit prima data, aveai un zambet strengar si ochii iti radeau. Incercai sa-mi captezi atentia asa cum stiau s-o faca baietii de liceu. Ne-am imprietenit si anii au trecut. Fiecare ne-am urmat calea, viata ne-a dus in directii diferite si fiecare am gasit dragostea in bratele cuiva. Dar orice revedere cu tine imi dadea o emotie placuta si imi picta un zambet de nesters pe chipul meu. Nu conta cat timp nu ne-am vorbit sau nu am stiut nimic unul de altul, cuvintele doar curgeau, minutele treceau presarate cu zambete si rasete. Vorbeam despre relatiile noastre, despre fericiri si plansete, despre viata, despre tot si nimic. Oh...cat de usor imi era sa-ti vorbesc si cat de bine ma simteam langa tine, dragul meu prieten.
Candva cumva am disparut din viata lui si el din a mea...au trecut luni, au trecut ani...si intr-o zi, in orasul meu aglomerat la o trecere de pietoni se opreste o masina sa-mi dea prioritate, ma intorc si zambesc spre sofer in semn de multumire....si revad acel zambet de strengar si acei ochi zambareti, era prietenul meu drag. Universul a conspirat impotriva noastra acel moment, ne-a facut cadou bucuria reintalnirii, urmat de multe ore...zile...luni de conversatii fara sfarsit, doar ca sa ne smulga tot ce aveam intr-o clipa, probabil o data pentru totdeauna.
Am simtit o conexiune reala care ne facea bine noua, dar facea rau relatiei lui asa ca totul a fost smuls din radacini. Nu avea rost sa continuam un lucru care facea rau unuia dintre noi. Insa felul in care s-a intamplat ruptura, mi-a sfarmat sufletul si a sters o parte din mine.
Puneam mana pe telefon sa sun ca sa povestesc ce m-a facut sa rad sau sa plang...ce m-a infuriat sau prin ce peripetie hazlie am trecut...dar nu mai aveam numele care sa-l caut in agenda, nu mai aveam un numar ce sa formez. Am plans pentru prietenia pe care am pierdut-o si de care imi era dor.
Poate in alta viata el nu se va mai ascunde in barlogul lui neputincios.
Au trecut multi ani de atunci, dar cateodata ma mai gandesc la el....si ma intreb: " where is he now? is life treating him well? is he happy?" apoi ma intorc la viata mea si uit de toate acestea.
Daca ar fi sa-l mai intalnesc vreodata, probabil mi s-ar taia respiratia pentru o secunda si mi s-ar inmuia genunchii, iar ce mi-as dori ar fi:
...asta doar pentru ca a trecut perioada de doliu.
