Privesc in urma mea si caut copilul din mine; nu-l mai vad, coplesita de ginduri am grabit pasii pe firul vietii si nu am observat ca-l las in urma....

...doar acum cind pamintul incepe sa alunece sub picioarele mele ii simt lipsa copilului care ma ajuta sa plutesc ..... aripile care ma inaltau spre cerul roz acum ma trag in jos ....

.... vreau inapoi adolescenta si tot ce aveam atunci .... am pierdut atit de multe de atunci si am cistigat atit de putine ....

.... drumul spre maturizare inseamna o viata plina de intrebari care asteapta raspunsuri, de necunoscute care asteapta rezolvare, de lucruri scapate de sub control, de provocari, de decizii pe care nu le pun in aplicare, sau pur si simplu m-am ratacit?

vad autostrada, dar mai sper ca se va repara drumul plin de gropi si denivelari pe care umblu eu, asta pina cind ma voi satura sa-mi duc pantofii la reparat.

....nu stim de ce suntem capabili pina cind nu ne impiedicam de pragul de jos si nu dam cu capul in pragul de sus...inca nu-mi cunosc limitele :)