Ramas bun Blacky!

Blacky

– nascut pe 25 decembrie 1997;

– decedat pe 9 ianuarie 2010;

– rasa: canis mediu;

– culoarea: negru;

– sex: masculin;

– caracteristici: loial, prietenos, protector, curajos, iubaret si incapatanat.

Tata s-a intors de la Gherla (bunici). Ne-a claxonat sa iesim in curte, in timp ce a tras masina in fata usii. Cand am aparut in pragul usii, l-am zarit pentru prima data. Tata a ridicat ceva de pe scaunul din dreapta si cu un zambet larg intindea mana spre noi. Era catelul care urma sa ne aduca un plus de fericire in viata noastra: Blacky. Pe vremea aceea era un ghemotoc plangacios cu doi ochi si cu blana pufoasa de un negru lucios. Ca drept multumire l-am primit cadou de la un fotbalist care a fost cazat la noi o perioada, si era din orasul natal a lui tata.

In prima noapte, i-am facut culcusul intr-o cutie langa patul meu. El plangea in continuu si de drag ce-mi era il luam langa mine in pat, doar atunci tacea, insa bunica era pe faza ( liniste suspecta) si ma prindea, iar el iar ajungea inapoi in cutie. Am adormit cu mana intinsa in cutie, dupa ce am mai avut cateva incercari ratate de-al strecura in pat langa mine.

Pana la un an si ceva a stat cu noi in casa si s-a invatat sa-si faca nevoile in curte. Bunica nu reusea sa inteleaga de ce trebuie sa stea un caine in casa, si profita de timp cand noi eram la scoala ca sa-l scoata in curte, dar el crescut intr-un spirit democratic (cum imi placea mie sa spun) se opunea latrand la matura cu care bunica incerca sa-l impinga in curte. Cu timpul a prins gustul libertatii din curte si venea in casa doar seara ca sa doarma.

Toata viata a fost foarte energic si mandru. Toata ziua alerga si se juca prin curte cu ceilalti caini ai nostri, dar cand ii puneam lesa ca sa-l scot la plimbare, deja de prima data, devenea un alt caine, mergea tantos, mandru si la pas cu mine... nu ma tragea in stanga si dreapta, parca s-ar fi nascut in lesa. Adora sa stea la mine in brate si sa-l mangai sau sa-l peaptan, iar cand se aseza langa mine tot timpul trebuia sa ma simta si prefera sa se aseze pe laba piciorului ( probabil ca sa nu-i fie frig sau doar ca sa aiba siguranta ca sunt acolo fara sa fie nevoit sa ma vada).

Imi placea sa exersez cu el sariturile, iar el adora sa sara...sa sara cat mai sus. Aveam o intelegere cu el: eu il aparam de alti caini rai, iar el ma apara de oamenii care vroiau sa-mi faca rau. Avea simtul proprietatii si protectiei foarte dezvoltat. Putini puteau sa intre la noi in curte, si nimeni nu se putea certa cu mine sau sa ridice mana la mine pentru ca el se aseza in fata mea si il latra amenintator pe cel care se certa cu mine sau ii sarea la mana daca o ridica ca sa ma ameninte.

Tata a testat pe propria lui piele loialitatea cainelui meu: eram in curte si ma harjoneam cu tata, glumeam galagiosi, Blacky se punea intre noi si il latra, dar noi nu i-am dat atentie pana cand vroiam sa iau ceva din mana lui tata, el nu imi dadea, iar Blacky crezand ca ne certam a sarit si l-a capsat pe tata de fund. Era ca in desenele animate, cainele a ramas atarnat de fundul lui tata (mai mult de blugi), iar el se invartea roata –roata si radea incercand in acelasi timp sa scape de el.

Era un caine curajos, pe cat de mic pe atat de viteaz. Nu se retragea din nici o lupta indiferent cat de mare era adversarul (in perioada cand erau in calduri apareau altercatii intre masculii de pe strada din cauza hormonilor). Chiar si un doberman a luat-o la fuga de el. Era de neinvins pentru ca nu ar fi renuntat decat mort.

Iubea copii si le dadea voie sa ii faca absolut orice, si credeti-ma copii sunt foarte inventivi.

Cand am plecat la facultate l-am lasat pe Blacky in grija lui buni si pe buni in grija lui Blacky. In scurt timp au devenit de nedespartiti. Cainele o urma pe buni peste tot. La piata cand mergea sa vanda o pazea, la medic cand mergea in control intra fara sa stea la coada caci Blacky ii latra pe toti, iar cum se deschidea usa cabinetului intra primul si nu iesea decat cu bunica dupa consult. O conducea la autobus cand pleca in vizite la nepoti si se intorcea singur acasa pana cand a fost furat, cautat de politie si reintors acasa sanatos si fericit ca ne revede. Era ca o mica lipitoare pentru bunica: unde era buni era si el, si unde era el stiai ca e si buni.

Au trecut anii, peste buni si peste el. Dupa ce buni s-a stins el a ramas veriga care ne lega de buni, amintirea ei vie, prezenta lui insemna prezenta lui buni. A imbatranit si Blacky. Caini am mai avut si mai avem inafara de Blacky, dar am avut grija ca ceilalti caini sa-l respecte si atunci cand el nu mai avea puterea sa impuna respectul. Se statea langa el pana termina de mancat, ca ceilalti caini sa nu-i manance din farfurie dupa ce si-au terminat mancarea lor. Doar el avea voie sa stea in casa, iar daca era foarte frig afara sau ploua putea sa doarma in bucatarie. Era deparazitat cu cele mai bune solutii si medicamente oferite de piata, iar cand nu se simtea bine il duceam la veterinar pentru tratament, nu asteptam sa vedem daca ii trece de la sine.

Nu spun lucruri noi sau nemaipomenite, dar simt nevoia sa scriu despre el.

Nu a plecat decat dupa ce a ajuns mama acasa si i-a vorbit.... cred ca a asteptat ca sa-si ia ramas bun. Cu disparitia lui nu am pierdut doar un caine, ci am pierdut un membru al familiei, un protector si un luptator, amintirea vie al bunicii, un prieten iubitor si loial ... o veriga ce ma lega de vremurile bune...

Ramas bun Blacky! Ai scapat de chinurile batranetii si ai regasit-o pe buni....

AVATAR regizat de James Cameron

AVATAR regizat de James Cameron

Exploatarea spatiului, gasirea unei planete apte pentru trai si colonizarea acesteia este urmatorul pas al astronauticii dupa ce a trimis un om pe luna

Ca poveste, desfasurarea epica a Avatarului este impresionanta. Ideea este viabila intr-un viitor nu foarte indepartat – colonizarea unei planete deja locuite.

Conflictul rezultat din ciocnirea civilizatiilor, una mercantilista, hotarata a face orice pentru a-si atinge scopul ( poate va suna cunoscuta fraza "scopul scuza mijloacele" din Princepele lui Nicolo Machiavelli), adica extragerea unui minereu despre care ni se spune ca ar valora 20 mil$/kg, dar nu stim la ce era folosit, si o alta civilizatie, profund religioasa, cu un trai bazat pe mentinerea echilibrului in natura si cu o evolutie diferita, poate inapoiata comparativ cu robotica oamenilor.

Avem ciocnirea civilizatiilor, avem invazia iminenta, dar o mare poveste nu poate deveni magnifica daca nu exista dragoste, asa ca intre avatarul uman si o localnica a Pandorei se naste o frumoasa poveste de dragoste, care de asemenea e viabila.

Ca tipologie a personajelor avem:

- inadaptatul, omul care e gata sa se jertfeasca pentru o idee in care crede, dar imposibil de acceptat cu handicapul sau in lumea pusa "in miscare" de banii rezultati din activitatile de cucerire. acesta este Jake Sully, omul care venit ca mercenar pe Pandora, sfarseste ca aparator si protector, hotarat a muri pentru singurul loc in care a fost acceptat cu defectele si deficientele sale.

- savantul antropolog, adica omul cu capul pe umeri din toata actiunea, care vede in noua civilizatie o oportunitate de dezvoltare si cunoastere, iar nu de exploatare sclavagista. Acum, daca in film e vorba despre o rasa de extraterestri, rolul savantului Grace nu putea fi decat Sigourney Weaver, una din preferatele regizorului, care, de data asta nu-i casapeste ca in "ALIEN", ci lupta pentru salvarea lor.

- mentorul, adica cel care il initiaza pe avatarul lui Jake Sully in lumea Na'vi. Este personajul care creeaza legatura intre pamanteanul Sully si planeta Pandora, cel care in cazul unui esec al insusirii datinilor si credintelor specifice planetei Pandora de catre Sully isi va asuma responsabilitatea. Rolul ii revine lui Neytiri, fiica conducatorului tribului , viitoarea samana, adica localnica de care Sully se va indragosti.

- militarul obtuz, omul care primeste ordine si le duce la indeplinire cu foarte mult zel, fara sa comenteze. cel care e gata sa sacrifice o civilizatie pentru a-si indeplini cu succes rolul de conquiztador al epocii spatiale. Rolul colonelului Quaritch este bine facut de Stephen Lang, pe care daca l-ai intalni pe strada, in viata reala, ai incerca sa-l asasinezi pentru masacrul de pe Pandora.

Este primul film in care am sperat ca rasa noastra sa piarda lupta. Va doresc vizionare placuta si daca aveti posibilitatea sa veeti flimul 3D, nu ratati!!

Lorelei - Ionel Teodoreanu

Lorelei -Ionel Teodoreanu

Am cumpărat cartea pentru că mi-a plăcut titlul “Lorelei” şi m-a făcut curioasă să văd ce se ascunde sub acest nume. Am citit-o pe malul mării Egee şi nu am putut s-o las din mână până nu am terminat-o. Contrar aşteptărilor mele, cartea m-a captivate, mi-a transmis sentimentele şi emoţiile trăite de personaje. Prin şarmul său romantic, tristeţea apăsătoare, intimitatea copleşitoare şi prin profunzimea analizei sentimentului de iubire, romanul “Lorelei” este “o contopire de poem şi basm” cu parfumul anilor `20-`30.

Personajele principale sunt: Catul Bogdan – Sultanul de Argint (professor şi scriitor, alintat astfel de către Luli), Lucia Novleanu – Luli (tânăra şi talentata soţie a lui Bogdan, alintată de toţi) – Lorelei (pseudonimul ei dat de Gabriela), Gabriela Nei (profesoară de franceză, şi cea mai bună prietenă a lui Luli), Nathan Saabetai (prietenul şi ajutorul lui Bogdan, personaj simbol al echilibrului şi înţelepciunii), Smărăndiţa (dădaca lui Luli, cea care şi-a dedicat viaţa creşterii ei) şi haziaica (bătrâna care are grijă de casa lui Bogdan).

“Prietenia dintre cele două datează încă de pe băncile şcolii, când copila Luli-Boy o vizitează pe Gabriela la clasele mai mari la care aceasta învaţă. Un timp sunt despărţite, când Gabriela îşi urmează studiile la Bucureşti, după care revine în Galaţi (oraşul lor de proveninenţă), unde o găseşte pe Luli schimbată păstrând doar unele trăsături fizice din prietena ei din copilărie, aflată acum în pragul Bacalaureatului pentru care se pregăteşte. Doar că în timpul unei călătorii cu trenul în care cele două se întorc de la vie tânăra Lucia Novleanu îi acordă ajutorul unui domn leşinat în tren, fără a avea cunoştinţă de identitatea acestuia, pe care i-o relevă mai târziu Gabriela. Bărbatul respectiv era binecunoscutul Catul Bogdan, scriitorul şi profesorul universitar, prezent în oraş pentru a prezida comisia examenului de Bacalaureat. În urma episodului din tren el se îndrăgosteşte instant de tânăra ce-i sărise în ajutor, pe care ajunge să o revadă printre băncile şcolii, printre fetele ce-şi susţin examenul la Limba şi Literatura Romană. Îşi artă slăbiciunea pentru Luli favorizându-le pe toate. Legătura creeată între ei se lărgeşte rapid, astfel că în patru zile Catul Bodan se prezintă în faţa domnului Novleanu, tatăl Luciei, pentru a-i cere mâna fetei, cu care se căsătoreşte în cel mai scurt timp. Singura afectată direct de această ştire este însă Gabriela, ce dezvoltase şi ea în secret o pasiune pentru ilustrul scriitor.” Posted by Liviu

“Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.” Lorelei -Ionel Teodoreanu

“După căsătorie începe o altă etapă a vieții lor. Catul Bogdan împreună cu tânăra lui soție se mută la Iași iar apoi pornesc într-o călătorie ce durează un an în care au parte de aventura vieţii lor. Se întorc însă apoi în Iaşi, unde profesorul universitar constată că nu se mai ridică la nivelul celui care a fost. Se simte acum aflat la o răspântie decisivă: între mult-iubita lui soţie, între postul de profesor şi între talentul de scriitor, ce par că-l solicită toate. Oscilează periodic între acestea fiind uneori adus cu picioarele pe pământ de către Nathan Saabetai, prietenul şi ajutorul său, personaj simbol al echilibrului şi înţelepciunii.” Posted by Liviu

“Aprinse ţigara cu degetele fripte de flacără.

Dintâi îşi umplu gura cu fum, atent, mirat, decifrându-l prealabil, neîndrăznind încă să-l tragă în piept. Dar nările dilatate regăseau amintiri. Timid, respiră fumul. Tâmplele năduşiră. Inima era galopul unei sosiri mult aşteptate, spre care se lăsau toate punţile castelului.

O căldură intimă se revărsă în tot trupul.

Respiraţia, înlănţuită strâns cu fumul vechilor deprinderi, îşi recăpătă plenitudinea de odinioară. Vidul era învins. Emoţionant ca o regăsire.

Dumnezeule, tutunul nu e o minciună.

…………………………………………….

Se ascundea.

Pentru întâia oară, fericirea de-a o avea pe Luli îi limita parcă libertatea de-a fi el cum vrea, şi când vrea.” Lorelei -Ionel Teodoreanu

“Adevărata sa nelinişte începe atunci când primeşte unele scrisori semnate de o oarecare Lorelei, încărcate de talent şi emoţie, cărora le cade uşor pradă fără a şti că sunt defapt farsa soţiei sale prin intermediul Gabrielei, acum profesoară în Braşov. În momentul în care vizita acesteia este iminentă iar soţul său îi vede scrisoarea Gabrielei, Luli ăşi dă seama că Lorelei, tizul său literar, se întruchipează acum în Gabriela, şi invers, aşa cum probabil că-şi închipuie Catul Bogdan. Însă chiar în ziua sosirii Gabrielei are loc marea nenorocire, când în urma unui accident chirurgical Luli moare. Cu toate că deşi neconsolat şi cu un mare spaţiu în inimă, Catul Bogdan se căstoreşte cu Gabriela, femeia de ale cărei scrisori fusese fascinat. Fiind însă nefericit alături de aceasta şi aflându-i adevărata identitate a misterioasei Lorelei începe să scrie romanul vieţii sale. Când nu mai poate rezista se întoarce la Galaţi, însingurat, şi se oferă Dunării, ca un ultim sacrificiu pe care l-ar mai putea face.” Posted by Liviu

Vă recomand să citiţi acest roman într-o atmosfera calmă şi când nu sunteţi preset de timp. Lectură plăcută!