Daca ziua de maine nu ar fi...

Azi am dat peste acest articol: "Ce ar face zodiile daca ar stii ca astazi, si nu in 2012, este sfarsitul lumii? Ar rade, ar plange, si-ar cere iertare pentru tot ce nu au facut, s-ar ruga pentru o zi in plus... sau nu ar face nimic? Cum ai reactiona tu daca ai sti ca nu mai ai decat ziua de astazi si nu si pe cea de maine?"- articol Garbo. Articolul in sine nu m-a captivat si nici nu mi-a starnit interesul ca sa-l citesc, dar intrebarea m-a pus pe ganduri: Cum ai reactiona tu daca ai sti ca nu mai ai decat ziua de astazi si nu si pe cea de maine? Sincer... nu stiu cum as reactiona... probabil as face ce in mod normal nu indraznesc, as spune ce simt pentru ca nu voi mai ajunge sa arat. As tine secret ca pentru mine ziua de maine nu va exista, mi-as lua ramas bun de la cei dragi ca si cum as pleca intr-o calatorie...nu as vrea lacrimi si plansete in jurul meu....iar restul zilei l-as petrece alaturi de un prieten drag, care sa ma faca sa rad, sa uit de timp si de mine...iar la miez de noapte as disparea ca cenusareasa...

Daca nu ar exista ziua de maine...azi, nu as regreta nimic din ce am facut, spus sau simtit...singurele regrete ar fi sentimentele nerecunoscute si vorbele nespuse!

E greu sa traiesti o viata fara regrete, sa iubesti fara frica si sa nu cunosti resemnarea. Daca ar fi sa traiesc clipa fara sa-mi fac griji pentru ziua de maine, mi-as lasa inima sa simta mai multe si sufletul sa guste din adevarata nebunie a vietii...fara sa-mi pese de ce va spune sau crede lumea!

Cadere libera....

Imi dai aripi de ceara ca sa zbor spre fericire, dar caldura razelor imi topesc aripile... Cand sunt aproape sa ating fericirea, pierd din altitudine, sunt in cadere libera spre pamant, iar cei de jos...fetele incruntate...abia asteapta sa ma vada ranita, la sol. Cei cu ranile cicatrizate (care le amintesc de esecul lor de-a ajunge la fericire), ma umple cu praf ca sa-mi acopere sclipirea din ochi, sa-mi stinga ultimul zambet. Nimeni nu poate iesi in evidenta, "renuntarea" se raspandeste in ochii tuturor ca o ciuma. Mai apare cate un razvratit, care nu vrea sa priveasca spre cer, asteptand esecul altui visator... totusi, tacit isi accepta rolul, ca sa nu iasa din tipare.

A inceput sa fie un lucru iesit din comun daca circuli pe strada cu zambetul pe buze si incepi sa te simti vinovat, daca esti fericit. Te intrebi de ce TU ai avea mai mare drept la fericire decat ceilalti... si deja cand iti pui intrebarea, fara sa-ti dai seama, pierzi fericirea.

Unde dispare setea nebuna de a fi fericiti?
"...cu ce ramasite de curaj sa ma arunc sa iubesc din nou cand am cazut de atatea ori, si-mi sunt sperantele zdrelite si insangerate?"

Frumusetea e in ochii privitorului

"In your eyes
The light, the heat
In your eyes
I am complete" Peter Gabriel - In your eyes

De cand a inceput sa ma intereseze aspectul meu fizic, stiu ca niciodata nu am fost multumita de cum aratam. De-a lungul anilor am ajuns sa apreciez "cum aratam" si niciodata "cum arat". Am trecut prin multe certuri si depresii din cauza aspectului meu care nu ma multumea niciodata si imi distrugea increderea in sine, dar nu destul incat sa iau o atitudine ferma. Am trecut prin perioada curelor de slabire, a alergatului si a mersului la sala...niciuna nu s-a dovedit sa aiba efect pe termen lung. Recunosc ca cea mai placuta si usoara metoda de a slabi a fost sa ma indragostesc. Cand eram indragostita parca nu-mi trebuia nici mancare, nu mai simteam foamea...dar din pacate nici starea asta nu este eterna. Imi place sa cred ca nu au trecut degeaba anii pe langa mine... si legat de acest subiect, am invatat sa ma accept pe mine si sa ma iubesc asa cum sunt: imperfecta, dar frumoasa. Acum am curajul si increderea ca sa-i infrunt pe cei care au probleme cu aspectul meu...desi recunosc ca inca ma afecteaza criticile. Cine a spus ca frumusetea e in ochii privitorului, a grait un mare adevar. Fiecare om este unic...sunt unica...si totusi cati oameni ma privesc, in atatea feluri ma concep. Sunt una si aceeasi....totusi sunt alta in ochii fiecarui privitor.
Ma simt ca luna de pe cer... incerc sa luminez partile mele frumoase si sa ascund imperfectiunile in umbra, dar cu toate acestea insumate, reprezint un intreg....cand e semiluna, cine se gandeste ca luna e rotunda? Cercetez sa ma vad prin ochii altora si iau asupra mea imaginea proiectata...incerc sa ma regasesc si involuntar caut sa ma contopesc cu ea.
Ma revolt cand imaginea este falsa si nu dau crezare cand totul pare mai frumos decat vad eu.
Daca ai puterea sa te vezi prin ochii celui care te iubeste, defectele tale pot sa devina calitati, imperfectiunile tale palesc si tot ce nu ti-a placut la tine poate sa devina un motiv in plus sa te iubesti. Dar ce se intampla cand persoana iubita vede defecte si acolo unde nu sunt? Mai ai puterea sa le contrezi? Poti sa nu imprimi reflectia imaginii pe tine?

Printre valurile vietii...

Printre valurile vietii simt ca ratacesc. Nu am un tipar anume ce sa urmez, poate cate un pic de aici...cate un pic de acolo...stiu cum nu vreau sa fiu si incerc sa evit. Mimez ca stiu ce fac, desi un ochi expert m-ar demasca usor...pasii mei nesiguri, vocea mea indecisa, totul mascat cu o siguranta falsa. Cateodata viata ma loveste ca un val, in fata...reuseste sa ma dezorienteze, sa ma lase fara aer. Stiu doar ca trebuie sa rezist, sa ma tin tare, dar recunosc...am momente cand vreau sa renunt, ajung sa ma intreb daca se merita sa ma lupt pentru mine...daca chiar merit efortul...