Pe postul Antena1 acum se termina filmul "Meet Joe Black". E un film care-mi place mult, cu actori consacrati. Una din scenele mele preferate este momentul cand fac dragoste si conversatia lor de dupa. Un alt dialog, de la sfarsitul filmului:
"-E greu sa renunti?!
- Da, asa e Bill!
- Pai, asa-i viata... Ce pot sa spun?"
... nu pot decat sa le dau dreptate... e greu sa renunti la viata si la orice din ea!
Azi am fost la o intalnire cu fetele de la clubul tricoteozelor. Ne-am adunat la I acasa, caci a fost o intalnire de "ramas bun" si de "La multi ani!". Maine e ziua ei de nastere, asa caaa ii urez din nou "La multi ani!" si joia e ziua oficiala in care renunta la oras si tara, incercand marea cu degetul: pleaca in Germania, ca sa-si caute un job, in speranta unui viitor mai bun si a unui trai decent. Peste o luna planifica sa-si duca copilul si sotul. Din punctul meu de vedere, pentru o astfel de decizie, ai nevoie de mult curaj si un motiv intemeiat de a face pasul! Nu e usor sa renunti la lucrurile familiare, cunoscute... la ceva ce-ti ofera o oarecare siguranta sau confort. Sunt putini care au curajul sau capabilitatea sa ia viata de la zero. Sincer ii tin pumnii si sper sa reuseasca! O admir pentru curajul ei! Probabil nu e prima si nici ultima care face asa ceva... asa caa... jos palaria in fata celor care nu le este frica sa infrunte lucrurile noi si necunoscute!
Am avut o zi frumoasa, usor umbrita de un gand. Aseara m-a sunat unul dintre parinti, dar nu am apucat sa vorbim. Azi cand am sunat inapoi, mi-a spus ca vorbim mai tarziu. Mi-a fost clar ca o sa avem o tema concreta de discutie, dar nu mi-a dat niciun indiciu... asa ca am banuit doar... seara mi s-a confirmat. Sunt luata prin invaluire: un parinte imi comunica subiectul discutiei pe care va trebui s-o port cu celalt parinte, ambii inclestati sa-l ajute pe fratele meu. Cand e vorba de fratele meu, totul se reduce la un subiect major: banii. Imi iubesc fratele, dar in privinta asta suntem parca crescuti sub alte concepte. Nu e doar vina lui ca este asa, de cate ori a cerut ... intr-un fel sau altul ... dar pana la urma, a primit! S-a obisnuit cu asta si ma tem ca pentru el conceptul "sa te ajute familia" consta in sprijin financiar. Eu ma lupt singura ca sa reusesc sa-mi achizitionez un apartament, pentru care timp de 30 de ani ma voi sacrifica, renuntand la excursii, shopping-uri si alte placeri care conteaza pentru mine. Nu ma astept sa fiu ajutata! Nu reprosez si nu cer asta, dar vreau sa mi se acorde sansa de a ma descurca singura... nu sa fiu trasa inapoi!
Subiectul este mult mai complex si are un istoric... nu are rost sa intru in alte detalii... insa, recunosc ca nu mi-e usor sa tin piept tuturor! Cand am impresia ca s-a incheiat, puuuffff.... luam totul de la capat! Nu stiu daca va invata vreodata fratele meu sa se descurce din propriile puteri. Nu cred ca va reusi sa renunte la obiceiul deja indoctrinat, de-a lua decizii care ii costa pe altii!
Probabil cu cat imbatranesc, cu atat devin mai carcotasa si cu cat stau mai mult singura, cu atat devin mai fixista sau tipicara, inca nu m-am decis! :P
Cateodata... rar... imi simt singuratatea. Stii cum e sa te simti singur pe pamantul populat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu