I've been alone with you
Inside my mind
And in my dreams I've kissed your lips
A thousand times
I sometimes see you
Pass outside my door
Hello!
Is it me you're looking for?
I can see it in your eyes
I can see it in your smile
You're all I've ever wanted
And my arms are open wide
Because you know just what to say
And you know just what to do
And I want to tell you so much
I love you
I long to see the sunlight in your hair
And tell you time and time again
How much I care
Sometimes I feel my heart will overflow
Hello!
I've just got to let you know
Because I wonder where you are
And I wonder what you do
Are you somewhere feeling lonely?
Or is someone loving you?
Tell me how to win your heart
For I haven't got a clue
But let me start by saying I love you
Hello!
Is it me you're looking for?
Because I wonder where you are
And I wonder what you do
Are you somewhere feeling lonely?
Or is someone loving you?
Tell me how to win your heart
For I haven't got a clue
But let me start by sayïng I love you
Cand am oprit motorul masinii, la radio canta melodia lui Lionel Richie - Hello. Am ramas nemiscata si in mintea mea reluam filmul de azi: in timp ce stingeam tigara, imi imaginam cum incep sa cobor treptele, se deschide usa liftului si apare el....imi zambeste si-mi spune: hello...ce faci?"...iar eu ii raspund zambind usor:"te astept pe tine...". Incep sa cobor treptele...se deschide usa liftului si apare chiar el....eu zambesc usor sperand ca stiu ce va urma...el:"ceau" si a mers mai departe... S-a terminat melodia...are dreptate, ar fi bine sa schimb postul radio. Simt un gol in suflet si nu stiu cu ce sa-l umplu, iar melodiile romantice nu ma ajuta :)
Nu am mai scris de mult... am de spus multe si parca nimic... Anul 2013 nu inceteaza sa ma uimeasca si sa ma naluceasca. Undeva, candva....m-am ratacit si cu cat incerc sa-mi gasesc calea cu atat ma simt mai pierduta.
Acum sunt la casuta mea :) pe care o impart cu iubita si galagioasa mea Paco. Poate ca e vorba de zodia mea sau doar de caracterul meu, dar orice schimbare ce ma scoate din mediul meu si din rutina mea obisnuita, imi da o stare de stres si de sensibilitate. Ma acomodez tot mai greu la schimbari si ma simt tot mai singura.
Stiu ca ar trebui sa las trecutul acolo unde ii este locul, sa nu visez la viitor si sa traiesc prezentul...stiu toate astea, dar e atat de greu... Fiecare barbat din viata mea a luat cate o particica din inima mea cand a plecat. Suna siropos si m-as bucura sa nu fie adevarat, dar am ajuns sa-mi fie frica sa las garda jos si in acelasi timp imi este dor sa fiu iubita. Sunt ca un caine vagabond care tanjeste dupa un stapan si cand vede o mana intinsa, se aproprie fericit, plin de sperante si tremurand de frica...poate acesta ma va lua acasa...se lasa mangaiat si cand da din coada mai fericit, mana care il mangaie il loveste peste bot... O alta dezamagire... un alt esec... o alta speranta spulberata...
Dupa sfarsitul oferit de The One, am avut alaturi un barbat care a respectat regulile jocului stabilite, de mine, de la inceput: nu ne indragostim. Si-a intins bratele cand aveam nevoie sa fiu luata in brate, m-a ascultat cand aveam nevoie sa vorbesc, mi-a redat increderea in sine pe care o pierdusem, m-a sustinut cand eram gata sa pic, mi-a sters lacrimile si nu mi-a pus intrebari cand plangeam nostalgic, si-a oferit pieptul cand aveam nevoie sa ma cuibaresc si m-a sarutat cand ardeam de pasiune.... si totul s-a terminat cand eu mi-am incalcat propria regula, am inceput sa ma indragostesc. Am acceptat finalul povestii si m-am gandit ca el mi-a fost dat sa fie in viata mea ca sa ma ajute sa trec peste incercarea oferita de The One.
...Apoi cand credeam ca sunt pregatita de o relatie...a aparut el. Lucrurile nu sunt simple...dar el isi dorea ce in sfarsit imi doream si eu doar ca inca imi era frica: o relatie. Dupa o luna de zile in care am incercat sa-l cunosc si sa-l las sa-mi castige increderea, mi-am lasat garda jos si am spus "da" hai sa incercam. Nu a fost nevoie de mult timp ca sa primesc lovitura de gratie "m-am gandit, poate totusi e bine sa ramanem prieteni"...ironia sortii, cred ca cineva rade acum pe seama mea... eu cu siguranta am plans...
Ce ar trebui sa invat din toate astea? Care e concluzia?
Eu cand dau...dau totul...am incercat si nu stiu sa ofer jumatati de masura. Cine ma invata cum sa-mi protejez inima? Cat timp pot s-o ofer si s-o primesc inapoi in bucati?
Acum toate dezamagirile din trecut ma lovesc in valuri si nu mai am puterea sa-mi ridic mana ca sa ma apar....
Ma strangea atat de tare in bratele lui incat nu mai puteam respira, avea ochii inchisi si imi canta versurile la ureche...mi-a soptit: "inchide ochii si imagineaza-ti ca suntem doar noi...noi doi"
... Anii au trecut si imi imaginam, in continuare, ca suntem doar noi...noi doi...
Nu stiu cand am inceput sa-l iubesc, dar tin minte cand am realizat acest lucru si cat de nepregatita am fost. Eram atat de tanara si nu stiam cum sa iubesc, dar pentru el era totul atat de natural. Atunci, iubea neconditionat.
Cand am avut de ales, am lasat totul in urma....familia, prieteni....si l-am urmat, l-am ALES pe el.
Multi ani, nu reuseam sa-i vad niciun defect, era perfect pentru mine...chiar si numele lui era sinonim cu The ONE, prima mea dragoste, iubirea vietii mele, barbatul al carui sotie imi doream sa fiu si al carui copii imi doream sa-i port in pantece, singurul om langa care ma vedeam imbatranind fericita.
M-as pacali singura daca nu as recunoaste ca eu il vedeam ca fiind perfect si cand iesea din tiparul in care fara voia lui l-am ingradit, ma simteam dezamagita si ma suparam....asa ca, da...am avut parte de multe suparari, dar la fel de multe si dulci impacari. :)
Apoi s-a intamplat...candva, undeva, ceva s-a schimbat.... Poate doar ne-am maturizat si am crescut in directii diferite. Nu mai aveam aceleasi vise, aveam alte asteptari unul fata de altul...trecutul nostru tumultuos ne-a schimbat. Ne-am despartit, am suferit si ne-am impacat, ca apoi iar sa ne despartim stiind ca oricum ne vom impaca...locul nostru era unul langa altul.
Nicio despartire nu era definitiva, era doar o chestiune de timp pana la impacare. Ca bumerangul, tot timpul ne intorceam unul la altul...si uite asa nu eram nici cu el si nici fara el.
L-am iubit, il iubesc si probabil il voi iubi intotdeauna.
Povestea noastra se intinde atat de mult inapoi in timp, este atata de intortochiata, presarata cu atatea amintiri frumoase si dureroase, incat mi-ar fi imposibil sa fac pe cineva sa inteleaga de ce nu am putut renunta la el sau el la mine...toti porii mei erau imbibati cu dragostea noastra, el era aerul din plamanii mei...stii cum e cand orice drum ai lua, toate te duc la acelasi final?! ...noi impreuna !
Anul trecut pe vremea asta, imi doream sa ne mai dam relatiei un inceput nou real. Desi nu recunoaste sau poate doar din comoditate, a refuzat sa ma vada...pe mine, persoana care am devenit pentru el...De fapt, consider ca nu-si mai dorea cu adevarat sa mai incerce din nou, pentru ca ii era frica sau era doar prea obosit...sau poate ii placea prea mult libertatea de care a dat, iar eu mi-am intors capul si m-am prefacut ca nu vad toate astea.
Hmmm...pot sa-i gasesc atatea scuze, dar nimic nu schimba prezentul.
De-a lungul anilor, am simtit schimbarea si am privit neputincioasa cum se indeparteaza de mine. Din doi oameni de nedespartiti, eu treptat am inceput sa fiu exclusa din viata lui, sa devin doar o persoana din decor...un spectator... Cand nu am mai suportat sentimentul ca totul mi se scurge printre degete ca firele de nisip, am rabufnit...eram suparata pe el de fiecare data cand pleca de lang mine, cand isi alegea prietenii in locul meu, cand orice a devenit prioritar fata de mine... In neputinta mea l-am indepartat si mai mult.
Intr-un fel, eliberat de povara unei relatii, el a inceput sa-si traiasca viata fara sa aiba responsabilitati fata de cineva si a inceput sa-i placa tot mai mult. La un moment dat avea tot ce-si putea dori: o viata de celibatar si pe mine.
Am renutat la orgoliu si mandrie, m-am resemnat. Il ascultam stiind ca vorbele si promisiunile lui sunt minciuni, dar acceptam si speram ca poate "de data aceasta" ma insel. Nu-mi mai doream certuri. Nu mai aveam pretentii de la el. Sufeream in tacere, sperand ca el va vedea schimbarea mea. Eram supusa, dispusa la compromisuri si insetata dupa afectiunea lui.
Cand era langa mine, ma potriveam perfect in bratele lui, capul meu isi avea locul pe pieptul lui. Totul era perfect, pana iesea pe usa...era ca si cum iesea din viata mea...il pierdeam, nu mai stiam nimic de el.
Am decis sa nu mai lungesc agonia, cand la intrebarea mea "ce sunt eu pentru tine?" el mi-a raspuns "prieten bun". Atunci am realizat ca sunt ca Don Quijote si ma lupt cu morile de vant...nu aveam sansa de izbanda si totusi...cum sa renunt? Cand si cum am ajuns din "szivem lelkem" la "prieten bun"? Mi-a infipt un cutit in inima cu acele cuvinte, dar nu se compara nici pe departe cu durerea pe care mi-a cauzat-o acum.
Am fost dezamagita, deprimata si speram ca voi avea taria sa nu ma mai intorc la el decat daca imi va oferi totul...vroiam totul sau nimic.... ma raneau jumatatile de masura, dragostea cu taraita. Prietenele, asistand la toata povestea noastra, ma incurajau sa merg mai departe, sa-mi deschid ochii si sa vad dincolo de el. Cu discursul prietenelor inca sunandu-mi in urechi, am intalnit o persoana deosebita fata de toti cei prezenti in viata mea si am inceput sa ne intalnim, amagindu-ma ca asta inseamna sa merg mai departe (i-am explicat ca inca iubesc si sufar dupa prima mea dragoste si nu sunt pregatita, de fapt nu vreau o alta relatie...deci s-o luam incet...foarte incet...pentru ca totul este doar a distragere pana la finalul fericit cu dragostea mea).
The ONE nu a renuntat sa ma caute si cu fiecare intalnire se infiripa o speranta in mine, pe care mai apoi o sufocam printre lacrimi. Vorbeam cu el si stiam ca se intalneste cu mai multe fete, dar nu era nimic serios intre ei dupa spusele lui. Il credeam si nu eram geloasa pentru ca simteam ca ele nu conteaza, el ma iubeste pe mine...si totusi ma bulversa, prin urmare am incercat sa-l tin departe, ca sa-mi acord timp sa-mi revin, dar el tot aparea la usa mea...si eu o luam iar de la capat. Cand avea motive de suparare (probleme de sanatate) sau motive de bucurie (Craciunul) el ma cauta, iar inima mea il primea cu bratele deschise.
Nu am renuntat sa-l iubesc si speram ca daca nu-i cedez fizic, avand frica ca de data asta chiar ma va pierde, se va intoarce decis sa ma aiba doar pentru el, atat trupeste cat si sufleteste. Insistentele lui nu conteneau si nu intelegea cum puteam sa-i refuz avansurile. Spunea ca nu se simte la fel de bine cu niciuna ca si cu mine, crezand ca ma va flata. Incercam sa-i explic de ce nu-mi permit sa-i cedez (inclusiv ca ma vad si eu cu cineva), dar nicio explicatie nu-l multumea.
El isi dorea un copil cu mine, iar eu imi doream o familie cu el.
Anul trecut m-am rugat pentru un raspuns: in ce directie sa merg, cu privire la el... sa renunt la noi sau sa intru in joc dupa conditiile lui?
Anul 2013 este un an mirific, asa cum s-a prevestit. Am primit raspunsul la intrebarea mea.
Dupa ultima lui vizita neasteptata si placuta in Ajunul Craciunului, am aflat ca a venit insotit, fapt negat de el urmare a unor confruntari. Nu am inteles de ce nu recunostea adevarul, dar am acceptat, nu vroiam sa ma cert. Am continuat sa ne auzim la telefon pana in seara de Revelion cand ne-am facut urarile pentru viitorul an... Nu banuiam ca va fi ultima data cand imi bate inima de fericire ca-l aud.
La plecarea de acasa, m-am oprit ca sa-i salut mama. Era ca in filme. Tin minte ca m-a luat in brate si mi-a spus ca ma iubeste. Corpul uman este extraordinar, avem un sistem de conservare si autoaparare deosebit, dar are limitele lui! Ma uitam la ea, cum aproape ca plangea si nu intelegeam nimic din ce-mi spunea, parca eram intr-un film mut. Simteam doar ca trebuie s-o incurajez si am batut-o usor pe umar... pana cand am auzit cuvantul "ecograf" :) Atunci s-a intamplat ceva, cred ca mi-a picat sistemul de aparare, era prea mult...pentru ca toata conversatia s-a derulat din nou in mintea mea si am realizat ca-mi spunea ca va fi bunica. El va fi tatic. Nu eu sunt cea care ii va darui un copil..
Cred ca am ramas fara aer cateva secunde, am schitat un zambet, am felicitat-o si m-am grabit sa urc in masina pana nu trecea efectul de soc, pana cand nu disparea efectul adrenalinei pe care corpul o elibereaza sa se apere si atunci, pentru un moment nu simti nimic, ca mai apoi sa te doboare durerea ca o avalnsa cosmica.
Am plecat la drum, fara sa-mi anunt familia de vestea primita. Au aflat vestea, ulterior, de la mama lui. Am incercat sa evit conversatiile pe aceasta tema cu ei. Nu aveam puterea sa pronunt cuvintele sau sa dau detalii. Abia am vazut drumul printre lacrimi si abia reuseam sa respir printre suspine. Am simtit nevoia sa aud de la el, asa ca l-am sunat. Nu am avut puterea decat sa-l intreb daca "este adevarat?", raspunsul nu l-am primit, decat ca revin el cu un telefon. Nu a mai revenit. A fost un las sau i-a pasat prea putin de mine.
Si acum ma mir ca am ajuns cu bine la destinatie...desi atunci si doar atunci imi cautam un sfarsit...
Durerea pe care am simtit-o ...wooooww.... nu pot s-o descriu. Imagineaza-ti ca toata viata ai stiut si cunoscut o singura iubire. Stiai ca orice despartire e doar un pas spre impacare. Il iubesti si te iubeste. E singurul barbat al carei sotie te-ai visat. Ati visat impreuna cum vor arata si cu cine vor semana copii vostri, ce combinatie perfecta de gene... :)
Vestea aceea...pe care nici macar nu am aflat-o de la el... ne-a ucis copii visati, ne-a destramat familia care am fi putut deveni, mi-a zdrobit inima in mii si mii de bucati...mi-a innergrit sufletul. Durerea sufleteasca s-a radiat intr-una fizica... efectiv simteam cum ma doare sufletul, inima...ma durea si sa respir... La un moment dat, am ramas fara lacrimi si am intrat intr-o dulce stare de amorteala. Nu mai simteam nimic...eram toata amortita si imi este frica de momentul cand trece efectul de anestezic si incep sa simt durerea din nou...
Nu sunt nervoasa, furioasa, nu simt ura sau curiozitate... nu am intrebari...
Am primit raspunsul la intrebarea mea, dar recunosc ca nu a fost nici pe departe cel asteptat! Se spune ca speranta moare ultima, pai....acum a murit si ea!
Acum totul e clar...s-a terminat o data si pentru totdeauna! Ma doare cumplit, dar poate la anul va fi mai bine. Ma doare ca s-a dovedit sa nu fiu eu aleasa lui, ma doare ca inca il iubesc, ma doare ca nu va mai fi niciodata al meu ... si in acelasi timp va trebui sa ma bucur ca nu este el alesul meu pentru ca nu mai stia sa ma iubeasca cum merit.
Desi nu-mi doresc sa-l vad, sa-l aud sau sa stiu ceva despre el... cineva a considerat ca este timpul pentru urmatorul val de durere: sa-l revad...
Consider ca etapele durerii sunt: 1 - sa primesc vestea, 2 - sa-l revad, 3 - sa-l vad cu ea si da, apogeul durerii va fi sa-l vad cu copilul. Sunt la a doua etapa si sper sa nu sar peste ele, daca tot trebuie sa trec prin ele, macar terapia prin soc sa mi se aplice cu consideratie.
Hmm...ce sanse era sa ne intalnim intr-un loc unde nu ne-am vazut niciodata si sa se aseze la o masa fix in fata mea? Dupa peste 10 ani de relatie am ajuns sa nici nu ne salutam. Adevarul este ca nu are ce sa-mi spuna. Nimic nu poate sa-mi aline durerea.
In apararea lui (printr-un mesaj tatalui meu) a scris ca, considera ca nu mi-a gresit cu nimic ...si ca "eu nu l-am acceptat niciodata cu bune si cu rele"... Ma dor chiar si cuvintele acestea stiind ca nu sunt adevarate, dar ma ajuta sa-l "vad" cu adevarat...
Va ramane primul meu la toate: iubire si durere. Nimic nu poate schimba faptul ca ne-am iubit...sau ca inca il iubesc, dar totodata nimic nu poate schimba prezentul.
Atatea promisiuni frumoase si atatea deziluzi... Trebuia sa se termine intr-un fel...
Acum cand recitesc cele scrise, cred ca totul se terminase de mult, doar eu refuzam sa vad...nu vroiam sa renunt la "noi". Povestea noastra de dragoste ar fi trebuit sa fie una de gen hollywood-ian cu happy-end, dar el a decis un alt final.
Sper sa nu mai dau puterea si ocazia nici unui om sa ma raneasca atat de tare. Nu mai vreau sa trec prin asa ceva, chiar daca asta inseamna sa nu mai iubesc niciodata.
Roata se invarte, stiu ca imi va fi si mie bine cand vine momentul potrivit.
M-am schimbat in bine datorita lui, doar ca el nu va mai avea ocazia sa vada. Poate trebuia sa ajung sa fiu omul de azi (ceea ce am devenit cu ajutorul lui) ca sa stiu sa iubesc omul care va fi langa mine.
Astrologia chinezeascăse bazeaza pe calendarul chinezesc, prin urmare, datele sunt diferite în
fiecare an în funcţie de calendarul gregorian. Zodiacul chinezesc cuprinde 12
zodii care poartă numele a 12 animale diferite: Şobolan, Bou, Tigru, Iepure,
Dragon, Şarpe, Cal, Capră, Maimuţă, Cocoş, Caine şi Porc. Aceste 12 zodii se
rotesc la fiecare 12 ani.
Potrivit zodiacului chinezesc, Anul
2013 este Anul Şarpelui, un an care începe in ziua de 10 februarie 2013 şi se
încheie in ziua de 30 ianuarie 2014.
Cum destul de curând vom intra într-un Nou An Chinezesc, ar
fi util să avem câteva informaţii despre horoscopul chinezesc 2013, să aflăm ce
ne aşteaptă în anul următor, în Anul Şarpelui.
Până in data de 10 februarie ne vom afla încă în Anul
Dragonului, un an care a reprezentat, pentru majoritatea dintre noi, un an în
care ne-am luptat să izbândim, în care am elaborat planuri şi proiecte, uneori
chiar foarte ambiţioase. Până pe 10 februarie 2013, anul 2013 va fi un an
favorabil întreprinzătorilor şi demarării de noi proiecte. Anul Dragonului
favorizează cu precădere îndrăzneala şi pionieratul.
Anul Şarpelui 2013 - Anul dobândirii înţelepciunii
In ziua de 10 februarie 2013 vom intra în Anul Şarpelui.
Şarpele este semnul al şasea din zodiacul chinezesc, zodiac care constă, cum am
mai spus, în 12 semne zodiacale. Şarpele este considerat o zodie enigmatică,
intuitivă, introspectivă, rafinată. În general persoanele născute în Anul
Şarpelui sunt inteligente şi înţelepte şi sunt pricepute în afaceri. Anul
Şarpelui 2013 va fi un an prielnic pentru autodezvoltare, învăţare.
În cultura occidentală insa şarpele este adesea văzut că o
forţă malefică, capabilă de a ispiti omul şi de a-l pune în situaţii
compromiţătoare.
În Anul Şarpelui 2013 trebuie să învăţăm cum putem să
supravieţuim în condiţiile răului, însă fără să ne folosim de rău, ci de bine.
Va trebui să facem eforturi de a ieşi cu bine din situaţiile dificile, critice
sau din mâinile răului, folosindu-ne nu de răutate şi viclenie, ci deînţelepciune şi inteligenţa. Asemeni Şarpelui,
care ştie că pentru a supravieţui trebuie să-şi păzească permanent capul (care
deţine şi cea mai temută arma a sa - muşcătura veninoasă), tot aşa şi Anul
Şarpelui 2013 va reprezenta pentru noi un an în care va trebui să ne păzim
capul şi mintea. Ni se va cere să facem eforturi de autodezvoltare, să ne
adaptăm condiţiilor în care trăim şi să ne folosim arma pe care o avem la
dispoziţie: înţelepciunea şi inteligenta. Doar în felul acesta vom reuşi să
facem din Anul Şarpelui un an cu adevărat bun - încercamd să supravieţuim
pericolelor şi evenimentelor din viaţa noastră fără să fim vicleni, naivi sau
proşti, ci înţelepţi."
Viaţa personală pentru un Câine :)
"În Anul Şarpelui 2013-2014, Câinele va găsi satisfacţie şi
în preocupările strict personale. Viaţa familială a Câinelui este aspectată
favorabil în acest an. Pe parcursul anului îi va încuraja şi sprijini pe toţi
cei din jurul lui. În ceea ce priveşte viaţa socială, se poate spune că
majoritatea nativilor Caine vor prefera o activitate mai redusă. Le va face
plăcere să se întâlnească cu cei câţiva prieteni pe care îi au, însă vor evita
întrunirile de proporţii. Pot exista însă şi Câini care să dorească să ducă o
viaţă socială ceva mai activă. Acestora, Anul Şarpelui le va oferi, cu
siguranţă, ocazia să se distreze şi, dacă doresc, chiar să lege câteva
prietenii noi. Trebuie subliniat un lucru: orice opţiuni ar avea, este indicat
că în Anul Şarpelui 2013-2014 nativul Caine să-şi amintească mereu că are
câţiva prieteni loiali, demni de toată încrederea, la care poate apela dacă are
probleme."
In principiu nu cred in zodiac, dar eram curioasa sa citesc despre ce prevad astrele :) mai ales ca Anul Sarpelui incepe de ziua mea - 10 februarie. Adevarul este ca am inceput anul 2013 intr-o "mare" forma. Am primit raspunsuri pentru care m-am rugat, dar nici pe departe cele la care am sperat. Hmmm..poate anul acesta chiar va trebui sa invat sa supravietuiesc in conditiile raului :) Poate e un sambure de adevar in ce-mi prevesteste:
"În 2013 subconştientul tău se va activa, scoţând la suprafaţă evenimente pe care le-ai uitat demult sau facandu-te să realizezi că oamenii nu sunt de multe ori ceea ce par a fi. Sub influenţa tranzitului lui Pluton prin casa a 12-a, vei reuşi să faci loc noului, dând la o parte vechiul care are efecte distructive asupra vieţii tale. Eşti susţinut astral pentru a te debarasa de obiceiurile proaste care se repercutează în mod negativ asupra vieţii tale şi in mod special asupra sănătăţii tale."
Acum sunt intr-o dulce amorteala, si mi-e frica de momentul cand voi simti din nou...durerea..
There goes my heart again
All of this time I thought we were pretending
Nothing looks the same when your eyes are open
Now you’re playing these games to keep my heartbeat spinning
You show me love, you show me love
You show me everything my heart is capable of
You reshape me like butterfly origami
You have broken into my heart
This time i feel the blues have departed
Nothing can keep me away from this feeling
I know i am simply falling for you
I’m taking time to envision where your heart is
And justify why you’re gone for the moment
I tumble sometimes, looking for sunshine
And you know this is right when you look into my eyes
You show me love, you show me love
You show me everything my heart is capable of
And now I can’t break away from this fire that we started
There my heart goes again
In your arms I’m falling deeper
And there’s nothing to break me away from this
Iar începe inima mea
În tot acest timp am crezut că ne prefacem
Nimic nu arată la fel când ochii tăi sunt deschiși
Acum tu joci jocurile acestea să-mi ții bătăile inimii în mișcare
Tu îmi arăți iubirea, tu îmi arăți iubirea
Tu îmi arăți de ce este capabilă inima mea
Tu îmi redai forma ca un fluture origami
Tu ai intrat cu forța în inima mea
De data aceasta simt că melancolia a plecat
Nimic nu mă poate ține departe de acest sentiment
Știu că pur și simplu mă îndrăgostesc de tine
Îmi iau timp să îmi dau seamă unde este inima ta
Și să justific de ce ești plecat pe moment
Cad câteodată, căutând lumina soarelui
Și tu știi că asta e în regulă când te uiți în ochii mei
Tu îmi arăți iubirea, tu îmi arăți iubirea
Tu îmi arăți de ce este capabilă inima mea
Și acum nu pot să scap din acest foc pe care noi l-am început
Iar începe inima mea
În brațele tale mă cufund adânc
Și nu este nimic care să mă poată despărți de asta.
