Ratacita pe undeva...

Nu am mai scris de mult... am de spus multe si parca nimic... Anul 2013 nu inceteaza sa ma uimeasca si sa ma naluceasca. Undeva, candva....m-am ratacit si cu cat incerc sa-mi gasesc calea cu atat ma simt mai pierduta.
Acum sunt la casuta mea :) pe care o impart cu iubita si galagioasa mea Paco. Poate ca e vorba de zodia mea sau doar de caracterul meu, dar orice schimbare ce ma scoate din mediul meu si din rutina mea obisnuita, imi da o stare de stres si de sensibilitate. Ma acomodez tot mai greu la schimbari si ma simt tot mai singura.
Stiu ca ar trebui sa las trecutul acolo unde ii este locul, sa nu visez la viitor si sa traiesc prezentul...stiu toate astea, dar e atat de greu... Fiecare barbat din viata mea a luat cate o particica din inima mea cand a plecat. Suna siropos si m-as bucura sa nu fie adevarat, dar am ajuns sa-mi fie frica sa las garda jos si in acelasi timp imi este dor sa fiu iubita. Sunt ca un caine vagabond care tanjeste dupa un stapan si cand vede o mana intinsa, se aproprie fericit, plin de sperante si tremurand de frica...poate acesta ma va lua acasa...se lasa mangaiat si cand da din coada mai fericit, mana care il mangaie il loveste peste bot... O alta dezamagire... un alt esec... o alta speranta spulberata...

Dupa sfarsitul oferit de The One, am avut alaturi un barbat care a respectat regulile jocului stabilite, de mine, de la inceput: nu ne indragostim. Si-a intins bratele cand aveam nevoie sa fiu luata in brate, m-a ascultat cand aveam nevoie sa vorbesc, mi-a redat increderea in sine pe care o pierdusem, m-a sustinut cand eram gata sa pic, mi-a sters lacrimile si nu mi-a pus intrebari cand plangeam nostalgic, si-a oferit pieptul cand aveam nevoie sa ma cuibaresc si m-a sarutat cand ardeam de pasiune.... si totul s-a terminat cand eu mi-am incalcat propria regula, am inceput sa ma indragostesc. Am acceptat finalul povestii si m-am gandit ca el mi-a fost dat sa fie in viata mea ca sa ma ajute sa trec peste incercarea oferita de The One.
...Apoi cand credeam ca sunt pregatita de o relatie...a aparut el. Lucrurile nu sunt simple...dar el isi dorea ce in sfarsit imi doream si eu doar ca inca imi era frica: o relatie. Dupa o luna de zile in care am incercat sa-l cunosc si sa-l las sa-mi castige increderea, mi-am lasat garda jos si am spus "da" hai sa incercam. Nu a fost nevoie de mult timp ca sa primesc lovitura de gratie "m-am gandit, poate totusi e bine sa ramanem prieteni"...ironia sortii, cred ca cineva rade acum pe seama mea... eu cu siguranta am plans...
Ce ar trebui sa invat din toate astea? Care e concluzia?
Eu cand dau...dau totul...am incercat si nu stiu sa ofer jumatati de masura. Cine ma invata cum sa-mi protejez inima? Cat timp pot s-o ofer si s-o primesc inapoi in bucati?

Acum toate dezamagirile din trecut ma lovesc in valuri si nu mai am puterea sa-mi ridic mana ca sa ma apar....