Viata are grija de noi sa gustam din toate aromele ei: dulci, amare, acre, spirtoase, uleioase, racoritoare, sarate, si toate combinatiile dintre ele.. iti plac sau nu-ti plac, ti le baga pe gat cu forta. Cateodata aromele sunt atat de puternice incat iti amortesc simturile.
Acum simt un gust amar si mi-e frica sa inspir adanc ca acesta sa nu se raspandeasca in tot corpul meu, asa ca iau o bomboana ca sa schimb gustul... ma pacalesc singura pana cand voi crede chiar si eu, nu trebuie decat aroma dulce al bomboanei sa reziste pana imi trece gustul amar... recunosc ca la mine functioneaza.
Un telefon de incurajare de la o prietena si parca totul e mult mai bine...dar cum am ajuns aici?
Am ajuns in mod constient, lasandu-mi garda jos, inaintand cu ochii inchisi, fara sa pun intrebari. "Constiinta" imi soptea ca urmez o cale care nu-mi apartine, dar "inima" imi batea mai tare si acoperea orice alta soapta. La un moment mi-am intredeschis ochii, "constiinta" era in fata mea si ma imbratisa strans, inlacrimat imi cerea sa ma opresc, sa nu-mi incalc propriile reguli, dar "inima" ma tinea de mana stanga si ma tragea tot inainte. Am inaintat prea mult, dar inca nu e tarziu. Am inchis ochii si m-am rugat ca drumul sa ma oblige sa ma opresc, sa ma respinga, sa ma renege, pentru ca nu mai eram destul de puternica sa spun nu "inimii".
Cineva totusi ma iubeste, pentru ca rugamintea mi-a fost ascultata.. tu m-ai oprit si-ti multumesc, m-ai trezit la timp. Cu pasi mici si cu un gust amar ma intorc pe calea mea. De mana dreapta ma tine "constiinta", mana stanga cauta "inima"... nu o gaseste, a ramas in urma. Bucuroasa ca nu am dezamagit "constiinta" care sta mandra langa mine, si resemnata ca "inima" e ranita, optimista imi reiau drumul.
"Inima" ma tinea atat de strans, incat mi-a ranit mana cand am smucit-o... azi ma doare, maine e doar o cicatrice....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu